Oaspeții au început meciul mai bine și au dominat teritorial, fără ca elevii lui Emil Săndoi să reușească vreun contraatac. Xavi Simons, fostul fotbalist de la PSG, a ratat o mare ocazie în chiar primele minute ale confruntării. România U21 s-a calificat la turneul final pentru a doua oară consecutiv după ce a încheiat pe unul dintre cele mai bune locuri secunde în preliminarii. De partea cealaltă, adversara noastră de azi a câștigat grupa 7 de calificare, unde a înregistrat un singur eșec în 10 jocuri, contra Portugaliei, scor 1-2. Un corner bătut scurt aduce mingea în careu la Ciobanu, care centrează în 4-5 metri, Bakker deviază şi mingea ajunge la Paşcanu, care reia din apropiere, însă Scherpen respinge miraculos în corner. Din păcate, evoluțiile naționalei U21 au fost departe de așteptări, majoritatea partidelor soldându-se cu eșecuri sau rezultate de egalitate în cel mai bun caz.
VIDEO România – Olanda 1-1 în meciul de debut al Campionatului European de Tineret
- România U21 este calificată direct la Campionatul European pe care-l va găzdui în vara anului viitor, alături de Georgia.
- Bucuria celor din Țările de Jos nu a durat foarte mult, pentru că ai noștri au restabilit egalitatea prin Andrei Ciobanu, care a transformat magistral o lovitură liberă.
- De partea cealaltă va fi Olanda, care a încheiat pe primul loc o grupă mult mai uşoară faţă de cea pe care a avut-o România.
- În ultimele patru jocuri, România a obținut un singur rezultat de egalitate, contra naționalei U21 in Maroc, scor 2-2.
La ședința de pregătire a participat și Jovan Markovic, atacantul Universității Craiova. Fotbalistul a ieșit accidentat în precedentul duel, cu Spania, pierdut de România cu 1-4. „Tricolorii mici” au parcurs luni după-amiază antrenamentul oficial de pe Cluj Arena înainte meciului de diseară cu Olanda U21. Tavi Popescu îi dă o pasă de senzație atacantului de la U Craiova, care, scăpat singur cu Scherpen, îl ia la țintă pe portarul Batav. România U21 – Olanda U | Naționala lui Emil Sădoi continuă pregătirea pentru Campionatul European U23, care va fi găzduit de țara noastră și Georgia. În această lună, „tricolorii” U21 au disputat a două jocuri amicale la Cluj.
Săndoi, laude pentru ”tricolori”
Și să pleci cu 1-1 în primul meci, dispută din care toți te scoateu învins, îți dă speranțe de mai mult. Koopmeiners spunea bine, “trofeele și meciurile nu se câștigă pe hârtie”, pentru că azi matematica fotbalului a fost din nou învinsă. Dan Petrescu a fost prezent la meciul de la Cluj, iar la final a analizat jocul României U21. Antrenorul lui CFR l-a lăudat pe Emil Săndoi pentru că a apelat la un sistem 5-4-1. În ultima etapă, pe 30 martie, se vor juca partidele Germania – România și Ungaria – Țările de Jos.
România U21 – Olanda U21 LIVE TEXT, ora 18:00. Lotul convocat de Emil Săndoi
Mai proaspeți, dar fără idei, olandezii au renunțat în a mai arunca mingi înalte spre careul nostru. Koopmeiners s-a săturat în a căuta spații, ceva ezitări în defensiva noastră, a trimis o bombă de la 30 de metri, Vlad însă e greu de învins cu așa ceva. Pașcanu, singur la prima bară, trimite cu capul, nici acum probabil că Scherpen nu știe cum a respins acea minge.
Sunt o echipă masivă, cu jucători de valoare, dar dacă o să fim uniți vom face un meci foarte bun”, a spus Sefer, pentru FRF.tv. Rapidistul Antonio Sefer este unul dintre fotbaliștii revelație din SperLiga și om de bază în naționala de tineret condusă de Emil Săndoi. „Țările de Jos are un stil de joc asemănător Spaniei, mizează mult pe posesie prelungită. E un adversar puternic, cu jucători de foarte bună calitate. Noi trebuie să acoperim zonele unde adversarul devine periculos, să construim ca un grup unit și trebuie să comunicăm mai mult în teren”, a adresat Emil Săndoi.
Suedia merge la TAS după ce România a câștigat la „masa verde” meciul cu Kosovo! Motivul din spatele deciziei
Emil Săndoi a aliniat primul 11 cu care va înfrunta Țările de Jos. Selecționerul naționalei U21 a făcut 7 modificări față de partida cu Spania, pierdută cu 1-4. Joshua trimite cu capul spre poartp, dar Drăgușin respinge de pe linia porții. Urmașii lui Robben sau Sneijder țin de minge, exact de ce aveam noi nevoie și ce speram că putem face. Ajung aproape de poartă, dar știu că orice “fixă” e ruletă rusească pentru noi. Înlocuitorul lui Botman, stoperul-zid al batavilor, Schuurs, scapă de Ciobotariu, a cărui alegere a lăsat loc de întrebări, cap la colțul lung.
Xavi Simons rămâne singur cu portarul, dar șutul său e blocat. Mingea a ajuns la Zirkzee, a cărui execuție a fost respinsă de pe linia porții. Min 66 Tavi Popescu scapă singur spre poartă, de la aproximativ 40 de metri, dar este ajuns din urmă și șutează anemic, din careu, fără probleme pentru goalkeeper-ul advers. Min. 82 – Ciobanu a mai executat o lovitură liberă, din afara careului, pe colțul scurt, dar Scherpen a fost pe fază.
Interesant este că doi dintre titularii acelui România U21 – Olanda U au ratat acum EURO 2024 pe ultima sută de metri, din rațiuni medicale! Este vorba de Olimpiu Moruțan, în cazul nostru, și de Teun Koopmeiners, căpitanul batavilor în duelul de la tineret. Min 40 Simons aare o acțiune pe cont propriu, pătrunde în careu, dar șutul său de la 15 metri se duce pe lângă.
Andrei Prepeliţă şi Costin Curelea au marcat golurile României, Olanda câştigând apoi, greu, prin reuşitele lui Nicky Hofs (87) şi Klaas-Jan Huntelaar (90+4). Olanda a cucerit titlul continental ulterior, în Portugalia, iar înfrângerea în faţa României a fost singura din preliminarii. Min. 41 – Ganea l-a văzut pe Scherpen ieșit cam la 6-7 metri de poartă și a încercat să-l surprindă cu un lob de la mare distanță, dar nu a cadrat. Andrei Ciobanu a șutat, pe reluare, din interiorul careului, dar Scherpen a boxat peste transversală. Au avut inițiativă, posesie, au dominat și au avut cele mai mari ocazii. Elocventă este faza cu Pașcanu, care a plonjat superb, după o centrare a lui Ciobanu, dar Scherpen a respins peste poartă.
Programul României la Campionatul European U21:
Alte șase reprezentative, ocupante de locuri 2 în grupele preliminare, au intrat în focurile play-off-ului în dublă manșă pentru prezența la turneul final. Pe 15 noiembrie s-a disputat turul iar pe 19 noiembrie, returul. Încet, încet, cu zona asta de juniori și tineret, pe care încercăm să o dezvoltăm, probabil că o să avem și noi jucători care să impresioneze pe teren.
După înfrângerea cu Spania U21, scor 1-4, puștii lui Săndoi au încheiat la egalitate duelul cu Olanda U21, scor 0-0. Cea mai mare ocazie, care putea aduce toate cele 3 puncte pentru România, a venit din piciorul aceluiași Andrei Ciobanu, al cărui șut a fost respins de sub bară de portarul olandez. Reprezentativa Țărilor de Jos a dominat teritorial prima repriză, a avut mai multe faze de poartă, însă tricolorii au jucat cu atitudine, au alergat foarte mult, încercând permanent un presing avansat, scrie Mediafax. În 1-1 de la Budapesta au intrat pe teren Gakpo, din minutul 67, și Brobbey, din minutul 80. Amândoi fotbaliștii ofensivi sunt acum în calculele batavilor pentru echipa de start de peste două zile, iar Cody Gakpo e aproape cert titular. Min 9 O greșeală mare în defensiva olandezilor aduce mingea la Screciu, al cărui șut de la marginea careului, dintr-o poziție excelentă, se duce pe lângă.
Golurile au fost marcate de Schuurs (minutul 16, lovitură de cap după un corner) și Andrei Ciobanu (min. 20, șut imparabil la vinclu dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri). Echipa națională de tineret a României a încheiat la egalitate, scor 1-1, cu selecţionata similară a Țărilor de Jos, în meciul de debut la Campionatul European de Tineret, în cadrul grupei A. Adversarii României https://meteolaram.org/ au dominat teritorial, dar tricolorii au avut cele mai mari șanse de a marca.